Intuneric si singuratate.. doua elemente ce ajunsesera a fi uitate. Se obisnuise cu confortul bratelor lui si cu dulceata buzelor mult prea bine cunoscute. Acum doar un tablou fara noima pictat de un pictor anonim ii oglindeste sufletul, trecutu-si fluidizeaza fiinta in stropi ai suferintei presarati in sufletu-i si drama devine tot mai adanca si necunoscuta. Incearca sa refaca ultimul fir al povestii pana cand se izbeste de expresia lui seaca si indiferenta. Trupul ii tresare. Firul se rupe. Zimti ai durerii ii zgarie cu nepasare sufletul si lacrimi incep sa cada. Sunt asemanatoare unei ploi acide care ii lasa urme adanci intr-o prelungire continua. Devine confuza, speriata si, mai ales, fara el..
